Home » Știință » O nouă descoperire ne aduce mai aproape de călătoria interstelară

O nouă descoperire ne aduce mai aproape de călătoria interstelară

Publicat: 28.01.2023

Cercetătorii de la NASA au anunțat recent descoperirea unei alte planete a cărei mărime este în proporție de 95% egală cu cea a Pământului, aflată la o distanță de 100 ani-lumină și care ar putea susține viața.

Dar ar putea această descoperire să îi conducă într-o zi pe oameni spre călătoria interstelară către planeta TOI 700 e și să se bucure de resursele ei, cum ar fi potențialul pentru apă lichidă?

„Asta nu se va întâmpla în timpul vieții noastre, dar este fascinant de discutat. Această planetă este la 100 de ani-lumină distanță. Asta înseamnă că dacă dezvoltăm o navă spațială care să meargă cu viteza luminii, tot ar dura 100 de ani ca să ajungem la această destinație”, a spus dr. Hank Pernicka, profesor emerit de inginerie aerospațială la Universitatea de Știință și Tehnologie din Missouri, SUA, potrivit Phys.org.

Călătoria interstelară, posibilă cu un vehicul care să atingă viteza luminii

Viteza luminii este de 300.000 de kilometri pe secundă. Pernicka, care este expert în dezvoltarea de nave spațiale, crede că principala problemă care ar trebui luată în considerare este un vehicul care să atingă vitezele necesare pentru călătoria interstelară.

„Ar fi o mulțime de obstacole în acest sens, primul fiind chiar obținerea acestei viteze. Conceptul de an-lumină și distanța implicată în această călătorie este uluitoare” spune prof. Pernicka.

Pernicka spune că un alt aspect de luat în considerare este numărul de incertitudini legate de nava spațială în sine.

„Atunci când călătorești la aceste viteze, ar exista o mulțime de variabile de luat în considerare. De exemplu, chiar și cea mai mică bucată de resturi spațiale aflată în calea navei ar putea provoca daune considerabile”, spune acesta.

O sursă de alimentare durabilă

Modul în care nava este alimentată ar trebui să fie, de asemenea, un aspect important. În prezent, orice misiune pe distanță lungă, sponsorizată de NASA folosește energia nucleară, iar acea sursă de alimentare ar putea, în cele din urmă, să fie epuizată.

De exemplu,  Voyager 1 de la NASA, lansată în 1977 și singura navă spațială care a călătorit în spațiul interstelar, va rămâne probabil fără combustibil în următorii ani. Această sondă spațială, care se deplasează cu o viteză de aproximativ 61.000 de kilometri pe oră, se află acum la peste 23,5 miliarde de kilometri de Pământ.

Găurile de vierme, o soluție pentru călătoria interstelară

Pernicka spune că posibilitatea ca într-o zi să atingem vitezele necesare ar putea ține de navigația solară, care ar propulsa navele spațiale folosind presiunea radiațiilor solare. Iar o altă opțiune ar putea fi utilizarea găurilor de vierme, spune acesta, însă niciuna dintre aceste variante nu ar fi o posibilitate prea curând.

Pernicka spune că Universitatea de Știință și Tehnologie din Missouri are profesori din mai multe discipline care cercetează cosmosul în diferite moduri. Cercetătorul mai spune că printre proiectele sale actuale se numără dezvoltarea de sateliți cu tehnologie de propulsie care vor fi lansați în anii următori în colaborare cu NASA, precum și sateliți pentru armata Statelor Unite.

Vă mai recomandăm și: 

Misiunea Artemis 1 va trimite forme de viață în spațiul îndepărtat. Ce va mai transporta racheta SLS?

O simulare a călătoriei în spațiu a infirmat existența „efectului fluturelui” în tărâmul cuantic

Valentina Tereșcova, prima femeie care a ajuns în spațiu

Omenirea ar fi putut ajunge pe Marte chiar din 1960, susţine un cunoscut astronaut

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor